Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Locotenent-colonel de poliţie reţinut a…

Locotenent-colonel de poliţie reţinut a doua oară pentru corupere pasivă

 Şeful Secţiei ordine publică din cadrul Comisariatului de Poliţie Ialoveni a fost reţinut vineri seara, fiind bănuit de corupere pasivă. Potrivit denunţătorului, locotenent-colonelul de poliţie, în vârstă de 45 de ani, i-ar fi cerut 1200 de euro pentru neînceperea urmăririi penale pentru comiterea unui furt.

Deşi, potrivit CCCEC, ofiţerul a fost reţinut după ce a fost documentat cu mijloace speciale actul de transmitere a banilor, la momentul reţinerii şi în urma percheziţiei corporale suma de 1200 euro marcaţi „mită CCCEC” nu a fost depistată.

Potrivit CCCEC, organul de urmărire penală a acumulat suficiente probe care indică la părtinitatea poliţistului la acest caz, acesta a fost reţinut şi se află, în prezent, în izolatorul CCCEC, fiind cercetat în cadrul unui dosar penal pornit pe semnele constitutive ale infracţiunii „corupere pasivă”. CCCEC aminteşte că, la 10 februarie 2010,  în privinţa aceluiaşi poliţist a mai fost pornită o cauză penală pe faptul coruperii pasive exprimată prin estorcarea sumei de 3 000 lei pentru neînregistrarea cazului de furt a unui telefon mobil. La momentul flagrantului, poliţistul şi-a trimis o rudă de a sa pentru a ridica banii, ultima recunoscînd în faţa procurorului că banii erau destinaţi colaboratorului MAI. Actualmente, cauza penală se află în gestiunea procurorilor anticorupţie.

La 19 septembrie, Judecătoria Buiucani trebuie să se pronunţe asupra arestării preventive a reţinutului.